Temele centrale ale operei și biografiei lui Eginald Schlattner – formarea intelectuală în condiții istorice extreme, construcția identității tinerilor în contexte de criză și tensiune ideologică, dar și căutarea sensului și a reconcilierii – sunt în deplină rezonanță cu direcția revistei 2000+. Implicarea sa în proiect aduce o perspectivă unică asupra modului în care literatura, credința și educația pot modela conștiința generațiilor tinere, atât în trecut, cât și în prezent.

​

​Născut în 1933 la Arad, Eginald Schlattner este scriitor și preot evanghelic, una dintre cele mai complexe figuri ale culturii germane din România postbelică. Crescut în medii multiculturale din Transilvania și Banat, a fost martor și participant involuntar la transformările dramatice ale secolului XX.  După liceul urmat la Sibiu, Făgăraș și Brașov, a început studii teologice la Cluj, abandonate în urma unei crize spirituale. A continuat cu ingineria hidrologică, dar în 1957 a fost arestat de regimul comunist, acuzat de neraportarea unor fapte considerate trădare. A petrecut doi ani în anchetă și detenție, experiență care va marca profund atât viața personală, cât și opera sa literară. După eliberare, a fost ani de zile marginalizat profesional, lucrând ca muncitor în construcții. A reușit totuși să finalizeze studiile, să lucreze ca inginer și, din 1973, să revină la teologie, fiind hirotonit preot evanghelic în Rothberg, județul Sibiu. A slujit comunități germane aflate în declin și, din 1991, a devenit preot de penitenciar pentru întreaga țară, activând inclusiv în spații de detenție feminină. După 1990, a debutat ca scriitor. Trilogia sa autobiografică – Cocoșul decapitat (1998), Mănuși roșii (2001) și Apă din piatră (2005) – a fost publicată la Editura Zsolnay din Viena și tradusă în peste 10 limbi. Cărțile sale reflectă drama identitară a sașilor transilvăneni și complexitatea etică a supraviețuirii în dictatură.

Schlattner este o voce puternică în dezbaterea despre vină, responsabilitate și iertare. Deși biografia sa a fost uneori contestată, cercetările de arhivă au confirmat absența colaborării active cu Securitatea. În ciuda stigmatizării, el rămâne un promotor al reconcilierii și al dialogului intercultural, iar opera sa contribuie esențial la memoria colectivă a Europei Centrale.