Bâlea II
Autor
Anonim
Primul succes al expediției Bâlea II a fost convingerea părinților, care s-au lăsat ușor cuceriți de idee, aflând că organizatorul excursiei este profesorul Șerban Sârbu.
„Bâlea est une fête” - auzi nu numai la Bâlea, ci și cu Șerban, adică printre altele „Schi wie noch nie”.
Începutul nu-i foarte promițător. Lupte în tren cu călătorii postați pe culoar, care nu te lasă să-ți cauți rucsacul și schiurile. Însoțind îmbrâncelile cu invective de genul: „Domnule, dar nu vă mai plimbați atât! Unde vă credeți, pe bulevard?”
Se spune că o treabă care începe prost se termină cu bine (și într-adevăr s-a terminat cu bine). După o noapte petrecută la cascadă, o luăm pe scări, adică pe jos, spre lac. Se ajunge sus într-o dispoziție extraordinară. „Domnule, nu discut! Schiurile în picioare și direct pe pârtie!”. Începând de a 2-a zi, lucrurile își reintră în normal. Zilnic, dimineața și după-masa, la schi pe o pârtie excepțională, pe care urci pe jos, ceea ce, pe lângă faptul că este un antrenament grozav, te scutește de certurile de la cozile de teleschi cu șmecherii care se tot bagă prin față. Marele maestru și campion Theo, pe care prietenii noștri care au fost la Bâlea îl cunosc, organizează cursuri de schi.
„Fă balans, Tudorică! Așa, mai aplecat.... Nu din fund, din genunchi! Așa! Punctează acum, nu, nu brusca zăpada!” Toată lumea învață câte ceva, așa că, deși în vacanță exersam zilnic la matematică, numărând coborârile (pe schiuri) și căzăturile (pe blugi), și din punct de vedere școlar, excursia a fost reușită. Excepțional a fost și schiul nocturn. (Dar părinții voștri știe? Și dacă știe, ce spune? Unde suntem noi aici: în Dallas, în Texas?) foarte romantic urcatul la lumina stelelor. Noroc cu steaua lui Șerban, altfel ajungeam de pe pârtie direct în cameră! Excepțional și echipamentul: Ceahlău, Topaz, Național, Blizzard, Kneissl, Rossignol. Apropos, cică Prodexport a făcut un contract cu francezii: s-au instalat și reclame pe Valea Doamnei, scrie pe toți brazii: Rossignol!
Seara, aveam probleme cu spațiul cam limitat din camera în care, pe lângă noi, cei 17, plus bagaje, plus un „bulgăre” într-o plasă de păianjen (Liviu Bulgărescu în hamac)! Toate acestea erau însă compensate cu muzica de jos, care din cauza unui curent jucăuș, te făcea să dansezi blues în ritm de rock’n’roll. Dar și după ce nu mai era curent, repetam intens la muzică (Hit the road, Jack...)
A fost într-adevăr o tabără minunată. La înapoiere, când am coborât de la lac la Cascadă, arătam ca prima expediție la Polul Nord, numai că în loc de sănii, alunecam pe schiuri și... blugi!
