Dacă banca mea ar putea vorbi

Banca mea este pentru mine unul din cei mai buni prieteni ai mei, martor la tot ceea ce fac eu la școală. Dacă sunt atent sau neatent, ea știe întotdeauna, dar nu poate vorbi. Când sunt obosit, ea mă sprijină. Dacă am o supărare sau mi-e teamă să nu fiu ascultat la lecție, ea simte ce simt și eu. Fiecare copil crede că banca la școală e numai a lui, dar câți copii nu au trecut prin ea și ea a știut tot ce i s-a întâmplat fiecăruia. Câte ar avea de povestit o bancă dacă ar avea glas omenesc!
Într-o zi eram dus pe gânduri și visam cu ochii deschiși, zgâriind ușor banca cu unghia, când mi s-a părut că aud un râset înfundat și o șoaptă:
- Nu mă mai gâdila!
M-am uitat în toate părțile și nu râdea nimeni, dar nici banca n-am mai zgâriat-o.
- Mulțumesc!, spuse glasul, și nu te mai uita în toate părțile. Sunt eu, banca ta. De mult te urmăresc și vreau să-ti spun povestea mea.
Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată, deși aș fi vrut ca lucrurile să poată vorbi. Eram numai urechi, deoarece banca mai mult șoptea.
- Știi de unde am venit eu? Eram un falnic copac în pădure, când am simțit prima durere. Am fost doborât la pământ de un topor, apoi aruncat într-un camion și zdruncinat mulți kilometri și din nou aruncat jos. O durere și mai mare am suportat când m-au făcut scânduri. Scândurile au stat în soare, apoi au fost tăiate și duse la tâmplărie, unde au fost lustruite cu rindeaua. Ce m-a mai durut și atunci! Dar când am văzut ce frumoasă m-au făcut și că o să trăiesc numai printre copii, m-am gândit că o să fiu fericită. Dar ce să vezi?! Toate durerile îndurate până acum au fost nimic pe lângă ce a urmat. În fiecare zi primesc o grămadă de șuturi. Abia mă țin șuruburile să nu cad când copiii se îmbrâncesc. Dar ce mă doare mai mult sunt ciopliturile cu briceagul sau cu lama și ce să mai zic de înțepăturile cu compasul. Știu când un copil e mai nervos. Freacă vârful creionului de mine și scrie tot ce-i trece prin cap. Mă murdărește cu cerneală, carioca, cu mâncare și cu apă de acuarele. Mai am și alte necazuri. Aud vorbe urâte, copii care se pârăsc, care se ceartă și câte nu aud.
În momentul acela m-a strigat cineva și visul mi s-a întrerupt. Dar povestea băncii m-a pus pe gânduri și am să aștept...Poate banca are și alte povești cu lucruri bune despre copiii care o folosesc în fiecare zi.

IV. - Klasse