top of page

Jvarț by Schwartz. Cu Mihaela Șerbulea. Podcasturile Revistei 2000+


ree

Mihaela Șerbulea a studiat medicina în România și la puțin timp după absolvire a ales să plece în Japonia, unde predă în principal română și germană. Un vis pe care l-a avut de la 9 ani, a urmărit-o tot timpul liceului, când a pleca pe lună sau în Japonia era cam tot același lucru și care într-un final s-a împlinit. Celor tineri, Șer le recomandă să-și urmeze visurile pentru că ea e dovada vie că, oricât de imposibile par, ele se împlinesc.


Urmăriți aici podcastul integral.




Un podcast realizat de Robert Schwartz, filmat de Bogdan Slăvescu, în studioul Kolectiv.

Regie și Montaj Hanno Höfer.


Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.

AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Comentarii


© 2025 Revista2000

  • Facebook

Organizator

Mons Rufinus.png

Parteneri

Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Logo Proiecte Color RGB_edited_edited.jp

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.” 

bottom of page