Revista 2000+ renaște
- Anca Berlogea-Boariu
- 4 aug.
- 3 min de citit
Actualizată în: acum 3 zile

O școală de vară unică în cadrul Festivalului Săptămâna Haferland 2025
În perioada 28 iulie – 2 august 2025, satele transilvănene Viscri și Criț au găzduit o școală de vară inedită, dedicată redescoperirii unei pagini importante din istoria presei școlare românești: Revista 2000 a Liceului German din București, publicație interzisă în perioada regimului comunist. Inițiativa face parte din proiectul Revista 2000+, derulat de Asociația Mons Rufinus și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Școala de vară și-a propus nu doar să readucă la lumină spiritul revistei interzise în 1980, ci și să creeze o nouă redacție formată din eleve și elevi ai trei colegii cu predare în limba germană ca limbă maternă din România: Colegiul German Goethe din București, Colegiul Național Honterus din Brașov și Colegiul Național Brukenthal din Sibiu. Tinerii au lucrat împreună la dezvoltarea unei platforme online – Revista 2000+ – care să continue tradiția jurnalismului școlar liber și creativ.
“Vrem să inspirăm tinerii să îndrăznească să viseze și să-și spună poveștile. Școala de vară de la Viscri și Criț a fost locul ideal pentru a face acest lucru, într-un cadru aparte, plin de istorie și tradiții. De la scris la filmat, de la întâlniri cu scriitori și jurnaliști, până la descoperirea poveștilor fascinante ale comunității, a fost o experiență de neuitat,” a declarat Robert Schwartz, jurnalist, fost profesor al Liceului German din București și păstrător al arhivei Revistei 2000 cu poeziile și textele scrise între anii 1980-1987 și nepublicate. Alături de Robert Schwartz au fost Bianca Știubea, fost redactor-șef al Revistei 2000 (1974-1975) și profesoară coordonatoare a revistei ”din cutie” (anii 1981-1987), regizoarea Anca Berlogea-Boariu, fostă secretară de redacție a revistei (1984-1987), și Laura Capatana-Juller, realizatoare de filme documentare și mentor pentru un atelier video. Ne-am bucurat de prezența actorului Gabriel Spahiu, care a făcut un atelier de inițiere în actorie pentru tinerii participanți.
Sâmbătă, 2 august, în cadrul conferinței anuale a Forumului de cooperare bilaterală româno-german (FCBRG), care are loc în mod tradițional în ”Săptămâna Haferland”, a fost prezentat și site-ul Revista 2000+, www.2000plus.ro și pagina www.revista2000.ro
Luana Tintea (proaspătă absolventă a Colegiului Brukenthal), Tudor Nica (același liceu, cl. a 10-a) și Hugo Spahiu (Colegiul Honterus, cl. a 7-a), au făcut un rezumat al experienței lor la aceste colegii și au prezentat noul site al ”Revistei 2000+”, powered by Tecky și Alex Sofonea, gândit în timpul Școlii de vară. Intervenția echipei a avut un ecou pozitiv în sală, atrăgând aprecieri pentru claritate și originalitate.
La lansare au fost prezenți Michael Schmidt, secretar general al Forumului, președintele fundației care îi poartă numele, jurnalistul și diplomatul Emil Hurezeanu, co-fondator al FCBRG, Mircea Abrudean, președintele Senatului, ambasadoarea Austriei la București, Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor, precum și ambasadorii României în Germania, Adriana Stănescu, în Cipru, Dan Mihalache, precum și ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Gabriel Bologan. De asemenea, au mai fost prezenți Siegfried Mureșan, vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European, și Bernd Fabritius, însărcinat special al guvernului federal de la Berlin pentru imigranți de origine germană și minorități naționale.
Proiectul „Revista 2000+” este realizat în parteneriat cu Colegiul German Goethe din București, Colegiul Național Honterus din Brașov, Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din România, Fundația M&V Schmidt, asociația culturală Artburg. Parteneri media: ADZ Brașov și DW Română. Școala de vară a fost sprijinită și de Mihai Eminescu Trust și The King's House, Viscri.
Program cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Echipa Revista 2000+
FB: Revista2000+
Comentarii